Prietena mea dragă…

Mi-o aduc și acum aminte cum tremura ca o fetiță scoasă la tablă și prinsă pentru prima dată cu lecția neînvațată. Nu întelegeam ce i se întamplase și mai presus de toate nu înțelegeam de ce totuși pe față are un zambet senin. Era un amestec ciudat, așa cum vezi la câștigatorii premiilor de filme care credeau că nu au nici o șansă.

De ce era prietena mea atât de emoționată? Fusese “cerută” și avusese parte de o “minune” din categoria  inele de logodna cu diamant. Și nu era ceva neașteptat, pentru că era mutat cu dragul ei iubit de vreo câțiva ani buni și pasul era unul firesc, însă parcă toate acele povești și toate acele prințese ale copilariei i se revărsaseră direct în suflet, când iubitul i-a pus “marea întrebare” și când i-a “îmbogățit” degetul cu acea superbă bijuterie.

Ne-am așezat și stăteam una în fața celeilalte doar zâmbind. Și pentru a întrerupe cumva tensiunea și pentru a mai dezamorsa presiunea sufletului ei, i-am propus să ne uitam la folderul de “poze în doi” de pe laptopul ei. Și am început de la întalnirea lor. Am trecut prin toate revelioanele. A ras în hohote când am ajuns la prima experiență montană și când și-a adus aminte de frigul îndurat în acea cabană aflată în vârf de munte. Și intantaneu s-a și înroșit când în minte i-a revenit și “acea noapte” fierbinte petrecută în sacul de dormit. Apoi parcă s-a topit când a văzut Roma și mi-a spus clar că locația pe care  crede ea perfectă pentru “șeapta-luna de miere” este Porto și străzile lui mici din Boavista, cu casuțele cochete și pline de flori la geamuri.

După vreo ora de pălăvrăgit m-am desparțit de buna mea prietenă. Se relaxase și visa. Îmi îndeplinisem misunea și mă simțeam și eu într-un fel o mică doctoriță psiholog.

Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *