Și restul e tăcere

liniste

Azi, fiind sâmbătă, a fost prima zi de liniște după o săptămână plină de vacarm și agitație. Nu am mai auzit soneriile stridente ale telefoanelor și nici amalgamul de voci din jurul meu. De multe ori am simțit că mai am puțin și mă sufoc, că nu mai pot să respir. Cu greu m-am abținut să nu răbufnesc și să nu fac o criză urâtă în fața oamenilor și a colegilor. Deocamdată este bine, aud doar sunetul tastelor când scriu și îmi place. În seara asta ar fi trebuit să merg la concert – Vunk, dar am cedat invitația băiatului meu. Nici muzică nu pot să mai ascult așa cum făceam mai demult. În seara asta vreau să aud doar tăcerea cum mă înconjoară.

Sper să reușesc să mă uit și la un film sau două, am găsit pe internet căteva filme sf noi pe care nu le-am văzut încă și nu vreau să le ratez, asta în cazul în care nu o să fiu prea obosită, cu toate că nu am făcut cine știe ce azi. Oboseala și stresul din timpul săptămânii își spune cuvântul și nu știu cât o să mai rezist în ritmul acesta. Am nevoie de câteva zile libere și de liniște, multă liniște. Nu zic că mi-ar plăcea să îmi petrec concediu undeva la munte, într-o căbănuță retrasă, fără internet și televizor, că nu este așa. De emisiunile de la televizor mă pot lipsi, dar de internet nu.

 

 

Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *